26 de ani, 10 lecții, 1 mare zâmbet

10 lecții și 26 de ani, împliniți pe 20.02.2020 🙂 După unii mulți, după alții puțini, însă după mine perfecți. 

Am scris acest articol ca un reminder pentru mine – cald, natural și not SEO friendly. Sunt doar 10 ”Birthday Ideas” pe care mă bucur să le împart cu voi. 

Așadar, ce am învățat de la 19 ani (când m-am mutat în București) până acum? Read and find out! 🙂

1. Sănătatea este cea mai importantă

Auzim asta extrem de des, mai ales de la cei mai bătrâni sau cei a căror sănătate se deteriorează. 

Am învățat să lucrez smart, cu tool-uri care să mă ajute, deci în mai puțin timp. Să iau pauze pentru a-mi antrena creativitatea și să știu când să mă opresc. 

Obișnuiam să spun că dacă am mulți bani voi fi și sănătoasă, că o să am bani să plătesc orice doctori și medicamente – și ce greșit gândeam! 

2.Membrii familiei sunt primii și singurii care te susțin necondiționat

Când am renunțat la job și le-am spus alor mei că vreau sa-mi fac firma mea, au rămas plăcut surprinși (poate totuși au crezut că e ceva temporar). Deja s-au făcut 2 ani hihi 🙂

3.Iubirea se întâmplă dacă o lași, nu dacă o cauți

Nu am fost niciodată ”disperată” să am o relație, mi-a plăcut doar să fiu eu însumi (adică deschisă) și persoana potrivită a apărut într-un fel sau altul. I call it love timing.

4.Prieteniile care sunt menite să dureze, durează

Am norocul să țin legătura cu prietenii cu care am crescut. Practic, ne știm de 20+ ani și parcă atunci când ne vedem, nu ne-am schimbat deloc. 

De asemenea, nu e niciodată prea târziu să-ți faci prieteni noi. Cu cât mai diverși, cu atât mai bine! 🙂 

5. Ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să se îndeplinească

Ăsta e motto-ul meu preferat de când eram mică. Numește-o cum vrei – Dumnezeu, legea atracției, destin, karma – atunci când îți dorești cu adevărat, vei avea acel lucru sub o formă sau alta. 

Și am N exemple – de la carieră, la oamenii pe care îi cunosc și până la viața personală. Principalul e să crezi – în Univers și în tine. 

6.Ai curaj să ceri ajutorul, să te implici sau să ajuți

De când lucrez pe cont propriu, mi-am ieșit din zona de confort și am învățat foarte multe. 

Consider că sunt mai deschisă, nu îmi mai e ”rușine” să cer ajutorul sau sa spun ”nu”, îmi e mai ușor să comunic, să negociez și sunt mai bună în afacerea mea. 

Când ceri într-un mod sincer (ajutor, recomandări, un interviu, etc.), lumea te ajută. Dacă nu, înseamnă că nu ai cerut persoanei potrivite.

7.Ascultă-ți propriile sfaturi

În ultimul an citesc multe cărți de dezvoltare personală și consider că sunt mereu persoana care vine cu teorii și motivație, doar când vine vorba de alții. 

Mie mi-a fost mereu greu să-mi ascult propriile sfaturi, pentru că îmi consideram situația mai dificilă (chiar dacă la bază stătea același concept).

8.Ceilalți nu sunt atenți la tine – cel puțin nu atât de mult pe cât crezi

De multe ori credem că ceilalți sunt atenți la detalii care nouă ni se par importante despre noi, însă oamenii sunt ființe egoiste și nu oferă atât de multă atenție celorlalți, mai ales dacă sunt necunoscuți. 

Îmi amintesc când mi-am uitat adidașii de sală  și am făcut clasa în șosete 🙂 Primul instinct a fost să plec acasă pentru a nu mă face de râs, dar apoi am zis hei, dar cui îi pasă? Dacă e safe, lucrez în șosete. Normal că nimeni nu a dat atenție.

9.Acceptă provocări și educă-te continuu

Când ești student mai ales, oportunitățile apar de unde nu te aștepți. La mine totul a început cu PRIME și se continuă cu mine fiind freelancer. Când ești deschis și îți faci treaba bine, lumea te vede și te recomandă. 

Iar în ceea ce privește educarea, fii curios în legătură cu ceea ce te pasionează și, dacă vrei, împarte și celorlalți ceea ce știi. U will make the world better – pentru cine vrea să asculte, of course!

10.Asumă-ți greșelile și comunică deschis cu ceilalți

Indiferent că ai greșit un cuvânt dintr-un articol  sau ai reacționat nasol într-o discuție, e important să realizezi când greșești și apoi să găsești o soluție. Of course, și să fii mai atent data viitoare. We are all humans, not robots! 🙂 

Mai sunt și altele, însă aș fi scris un capitol, nu un articol 🙂 

Mă bucur dacă ai citit până aici, și apreciez că ai fost curios. 

Care a fost cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o până acum? Lasă un comentariu sau scrie-mi în privat! 

Acestea fiind zise, Happy Birthday to me! 

Soon,

M