Natura de zi cu zi: 4 alegeri naturale care îmi fac viața mai bună

Când eram mică, îmi plăcea mereu să îmi pun o păturică pe iarbă și să mă prefac că sunt la picnic. Mă jucam cu gărgărițe, rupeam fire de iarbă și cine știe ce alte clișee făceam. 

Când am ajuns în București, acum 7 ani, mă vedeai des tot pe iarbă în Cișmigiu citind sau ascultând vreun podcast. Se pare că oamenii nu prea se schimbă. Sau poate e ceva mai mult la mijloc decât amintiri și obișnuință?

Cu siguranță este mai mult. Este vorba de conexiunea cu natura în cea mai pură formă. Și cu cât ne adâncim în urban, cu atât luăm natura cu noi în tot ceea ce facem.

În ultimii 3 ani, de când am devenit freelancer cu acte în regulă, stilul meu de viață s-a schimbat, a devenit mai haotic, mai alert și cu un consum mai mare de energie. 

De atunci, din nevoie sau din auzite, am început să fac alegeri naturale pentru viața mea, corpul meu și mintea mea. 

Am enumerat aici câteva dintre alegerile mele naturale mai jos, cu dorința să te inspir și pe tine să te gândești de două ori înainte să cumperi, realizezi sau gândești ceva. Enjoy! 🙂

1. Am trecut, pe cât posibil, de la medicamente clasice la remedii naturale

Cel mai vivid exemplu pe care mi-l amintesc și cu care practic am crescut este siropul din plante. Atunci când tușeam sau mă ustura gâtul, mama scotea din dulap siropul bun la gust și care oferea o senzație plăcută. 

natura de zi cu zi

Iar prietenii de la Fares m-au surprins cu gama lor împotriva tusei care a venit exact în momentul potrivit cu sirop, ceai și comprimate de supt  🙂

2. Am devenit mai atentă la ceea ce port

În trecut cumpăram haine de la cele câteva branduri din mall, fără să mă gândesc la materiale. Dacă găseam ceva și îmi plăcea, cumpăram. Dacă mai era și la reduceri, nu mai stăteam pe gânduri, era ziua mea norocoasă. 

Până când am realizat că hainele mele nu sunt de calitate- se rup, se decolorează sau nu se simt bine pe piele. Nu îmi dau senzația de care am nevoie. Vvreau să mă simt confortabil iar pielea mea să respire.

natura de zi cu zi

În prezent, sunt mai atentă la ceea ce îmi cumpăr în materie de haine- merg pe materiale naturale cum ar fi bumbacul organic sau cel reciclat. 

Așa, poți alege să ”porți” natura, să te simți mai aproape de ea dar să o și aperi în același timp. E win win! 🙂

3. Am început să citesc eticheta

Ai idee câte lucruri (alimente mai ales) sunt promovate ca fiind naturale? Dar atunci când citești din ce ingrediente sunt realizate de fapt, nu prea îți sună nimic natural din acea listă. 

Ei, bine, atunci îți dai seama că nu e cum pare.

natura de zi cu zi

Sfatul meu este să citești în primul rând eticheta și eventual să folosești Google all mighty să te documentezi puțin în acest sens. Ce mănânci, de fapt? 

4. Am integrat natura în rutina mea

Da, e bine să ieși afară, să stai în natură, să te plimbi și să te joci. Dar aici m-am gândit la un nivel puțin mai superficial dar care totuși ”păcălește” mintea sau, cel puțin, pe mine mă ajută. 


Când vreau să mă calmez sau să adorm, ascult sunete din natură- ploaie, tunete, balene whatever works for you 🙂 Și nu sunt singura, am mai auzit oameni care fac asta și le este mai ușor să-și calmeze mintea.

Poți folosi aplicația Calm sau, pur și simplu, Youtube/ Spotify.

natura de zi cu zi

Pe lângă asta, merg și la yoga 1 dată pe săptămână și, chiar dacă sunt într-o sală de multe ori gălăgioasă, mă ajută să mă deconectez și în același timp, la un nivel, să mă conectez din nou.

Acestea sunt secretele mele, fă bine și nu le ține doar pentru tine. Și nu mă lasa singură aici ca într-un monolog. 

Aș vrea să știu și care sunt alegerile tale. Ce ai schimbat în viața ta ca să fii mai aproape de natură? 🙂 

Pe data viitoare, 

M

*Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2021