Trevor Noah: atunci când faptul că te-ai născut este, pe bune, o infracțiune

Cartea lunii iunie este Născut în afara legii. Amintiri dintr-o copilărie sud-africană de Trevor Noah, de la Editura Nemira.

Cartea este recent tradusă în limba română și spune povestea unui băiețel poznaș care se transformă într-un tânăr neliniștit, în timp ce se străduiește să se regăsească într-o lume în care el nu ar fi trebuit să existe.

🤔 Ce mi-a plăcut? Faptul că în paginile cărții am descoperit povestea din spatele unui comediant celebru din prezent- o poveste sumbra, pe alocuri chiar ridicola si de necrezut, dar spusa cu umor, optimism și sens. 

Nu am știut povestea lui până la carte, nici special-urile de pe Netflix nu le văzusem încă, însă după ce citești această carte îl îndrăgești instant. M-a făcut să mă gândesc câte lucruri se ascund în spatele aparentului “succes”.

😮 Ce am aflat? Multe lucruri legate de istoria recentă și de ce a însemnat rasismul în cea mai pură formă a lui, odată cu apartheid-ul. Mama lui fiind sud-africană negresă de etnia xhosa, iar tatăl lui un elvețian alb, nașterea lui Trevor a fost, literalmente o infracțiune care se pedepsea cu închisoarea (pentru femeie). 

Un lucru interesant pe care Trevor l-a folosit mai ales pentru a ieși din belele e faptul că a învățat mai multe limbi/ dialecte ale celorlalte grupuri pentru a le vorbi în propria limbă tuturor (pe cât posibil), ca oamenii să creadă că este “unul de-al lor” și să le câștige mai repede încrederea.

💖 Cui o recomand? Oricui. Dacă îți place deja personajul, e musai să cunoști de unde a început povestea lui Trevor Noah, prin câte a trecut și cum a ajuns aici, ca TV host și comediant de succes.

Nu este o biografie tipică, sunt mai degrabă câteva povești, majoritatea foarte haioase, dar unele foarte emoționante din copilăria sa, despre familie, în special relația cu mama sa neînfricată.

*pentru o viziune completă, îți recomand specialul „Trevor Noah: Son of Patricia“, lansat în noiembrie 2018 pe Netflix, în care abordează, printre altele, și teme precum rasismul și imigrația. 


Recenzie:

Povestirile din copilărie ale lui Noah sunt spuse cu tot hazul și inteligența caracteristice stilului său de stand-up, punând în lumină o perioadă întunecată și brutală din istoria Africii de Sud, care nu trebuie uitată niciodată.“  ESQUIRE

Neliniștitoare, tristă și amuzantă… această carte nu este doar o relatare tulburătoare despre maturizarea unui copil în Africa de Sud sub apartheid, ci și o scrisoare de dragoste pentru remarcabila mamă a autorului.“ Michiko Kakutani, THE NEW YORK TIMES


Dacă vrei mai multe recomandări de cărți pe care le-am citit și mi-au plăcut, te invit să intri pe Instagram și să vezi Highlights ”Books 2022”.

Sau vezi și Cartea Alinării de Matt Haig și 100 de femei afurisite de Hannah Jewell.

Pe tine ce cărți te-au impresionat?  Scrie-mi într-un comentariu sau dă-mi un mesaj pe Instagram! 🙂

Soon,

M